Skip to main content

Touched Romania

Touched România și Auchan România lansează programul „SuperStart în Retail. Spre o viață independentă”

10 participanți vor fi selectați pentru angajare în cadrul Auchan România. Asociația Touched România, în parteneriat cu Auchan România, anunță lansarea programului „SuperStart în Retail. Spre o viață independentă”, destinat sprijinirii femeilor și tinerilor vulnerabili. Scopul principal al proiectului este de a le oferi acestora oportunități reale de reintegrare profesională și dezvoltare personală, contribuind la construirea unui viitor mai bun. Programul debutează pe 17 septembrie 2024, odată cu promovarea programului și recrutarea participanților.  În perioada 7 – 18 octombrie, aceștia vor participa la un program de training intensiv, pregătindu-se pentru o carieră în retail. Inițiativa se adresează unui grup de 20 de persoane din comunități defavorizate sau beneficiari ai programelor Touched România. Dintre aceștia, 10 vor fi selectați pentru a participa la training și pentru angajare în cadrul Auchan România, una dintre cele mai mari companii din sectorul de retail alimentar. „De peste 20 de ani, sprijinim femeile și tinerii aflați în situații dificile, ajutându-i să își construiască un viitor mai sigur. Colaborarea cu Auchan România ne oferă oportunitatea de a extinde impactul programelor noastre, oferindu-le participanților abilitățile necesare pentru a-și construi o viață profesională de succes. În plus, aceștia vor primi sprijin pentru a depăși provocările personale și a-și atinge potențialul maxim, si o viata independenta. În final, fiecare participant va deveni nu doar un angajat competent, ci și un membru valoros al comunității”, a declarat Natalia Ungureanu, Director Executiv Touched România. Beneficiile programului pentru participanți Participanții vor beneficia de un program complet care include: Etapele proiectului includ: Programul „SuperStart în Retail: Spre o viață independentă” reprezintă un pas major în misiunea Touched România de a promova incluziunea socială și economică a grupurilor vulnerabile, contribuind astfel la reducerea șomajului și la creșterea șanselor de reintegrare pe piața muncii.